Category Archives: Editorial

Tot la 3 minute


Ce ar însemna să iert pe cineva de şaptezeci de ori câte şapte pe zi?
Să iert şi pe cel ce nu-şi cere iertare?
Matei 18:21-22
Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până…

Ce e iubirea?


Hmm! Întrebare de întrebare, cum ar spune bucureșteanul. Sincer să fiu, nu prea m-am frământat cu această întrebare, pentru că iubirea este din categoria celor pe care le experimentăm și mai puțin le explicăm (sau încercăm să le explicăm).
Într-un articol din The Guardian de la sfârșitul anului t…

What Would Jesus Undo


What Would Jesus Do?
Ce ar face Isus? sau Ce ar fi făcut Isus? (în locul tău)
Am auzit expresia aceasta și cu rost și fără rost, de multe ori.
Recent am auzit o altă expresie asemenătoare. E surprinzătoare.
What Would Jesus Undo?
Ce ar (des)face Isus? (Ce ar schimba Isus?)
Această întrebare am au…

Despre miracole (și-n alt fel)


Lumea contemporană se mișcă mai mult pe extreme. Ne impresionează lucruri nu neapărat spectaculoase și cu atât mai puțin importante, pe de o parte, iar pe de altă parte rămânem insensibili la lucruri cu adevărat remarcabile.
Pot să dau exemple, însă oricine se oprește puțin și face liniște în suf…

Băspontescu


Am declarat că nu sunt nici afiliat nici aliniat politic, fără să susţin că cei care sunt ar face vreun rău.
Pur şi simplu nu mă regăsesc de mult în mesajul vreunei platforme politice.
Dar pot să spun că urmăresc întreaga dezbatere legată de demiterea preşedintelui cu interes.
E interesant modul în care sunt reflectate aceste desfăşurări pe blogurile pe care le urmăresc, bloguri ce sunt în lista mea de lecturi.
Ce va fi vom vedea după 29 iulie. Sper.
Cred că punctul cheie al acestui referendum este disputa legată de pragul de participare de 50%+1.
Dyo Bodiu este destul de reţinut în această perioadă, însă face o observaţie pertinentă în articolul său Așa, într-o doară … (2):
„Cȃt de corect este un demers consultativ – de pildǎ un referendum – ȋn care cea mai convenabilǎ variantǎ pentru personajul vizat (sǎ zicem un președinte suspendat) este ca susținǎtorii acestuia sǎ nu se prezinte la vot?”
Odată lămurită această chestiune dezbaterea ar fi putut să ia traseul normal.
Dar ca lucrurile să fie şi mai interesante, a mai intervenit o temă ascuţită: ce zic Bruxelles-ul, Berlinul sau Washingtonul.
Vindecătoru, căruia nu îi este frică de teme sensibile, aduce în discuţie acest aspect în articolul Acondroplazicii. (Acondroplazie)
Pe bloguri şi pe Facebook observ câteva poziţionări:
– unii nu se pronunţă, fie că au sau nu o anumită opinie
– unii sunt antidemitere
Aici sunt unii ce îl susţin pe dl. Traian Băsescu, iar alţii declară că nu îl susţin neapărat pe domnia sa, ci se opun demiterii de dragul democraţiei.
– unii sunt prodemitere
Nu cred că ar trebui să îi lăudăm pe unii şi să îi blamăm pe alţii. E dreptul fiecăruia de a avea o opinie şi de a decide să o exprime sau nu.
Ce pare oarecum ciudat este că dezbaterii îi lipsesc argumentele, ele fiind substituite de abordări emoţionale şi/sau de atacuri incorecte.
Dar ce e cel mai periculos pentru arealul evanghelic este că există pericolul deteriorării relaţiilor pentru mult prea puţin.
Să ne aducem aminte că cele trei mari blocuri implicate în această dispută au fost în toate combinaţiile politice posibile: PNL+PD(L), PSD+PDL, PNL+PSD, c-aşai în politică, ca să-l parafrazez pe Toma Caragiu.
Şi vom mai avea surprize în viitor.
Merită atunci să-ţi strici relaţiile cu oamenii cu care ai legături „de sânge” pentru nişte chestiuni politice?

Un semnal de alarmă trage şi Teofil Stanciu, în articolul său Culoarea politică a lui Dumnezeu, unde discută poziţia celor ce îşi susţin simpatiile politice cu argumente biblice.
„Am asistat – cu mirare, la început, și cu tot mai multă indignare, pe urmă – la demonstrații irefutabile că adevărul e de partea lui Băsescu, ba, nu, de partea lui Ponta și Antonescu. Am citit aberații de genul: orice om cu frică de Dumnezeu nu poate să voteze cu… (nici nu mai contează numele sau partidul).”

Şi închei cu un zâmbet. În eventualitatea în care dl. Băsescu ar fi demis la referendum, se vor organiza alegeri pentru un nou preşedinte.
Partidele ar trebui să propună doar candidaţi „escu”, ca să aibă vreo şansă de a fi aleşi. (Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, ?escu)
Sau poate că începe o nouă „dinastie”?

Nu mi-e ruşine că sunt român!


Nu mi-este ruşine că sunt român şi nu mi-a fost niciodată, nici măcar pe vremea lui Ceauşescu.

Această afirmaţie a mea nu se doreşte o replică la articolul lui Marius Cruceru, articol intitulat Hei, români, acum e cald şi rău, unde este “Piaţa Universităţii”?
(Domnia sa are dreptul de a-i fi ruşine de orice şi de oricine şi poate exprima orice opinie doreşte, mai ales pe blogul domniei sale.)
Nu mi-a fost ruşine că sunt român nici măcar în timpul mineriadelor, idee sugerată de Vindecătoru’ la comentariile la articolul menţionat. Citește în continuare

Scrisul care face bine


Cred că sunt un cititor „înrăit”. Nu e o laudă, e o constatare.
Citesc dinainte de cursul primar şi o fac cu voluptate.
E important ce citesc, însă în afară de calitatea lecturii recunosc că există o nevoie intrinsecă a mea de a citi.
Dacă nu am Tolstoi sau Balzac citesc Jules Verne sau Petre Ispirescu. Citește în continuare

Isus Hristos – şi El răstignit


Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
1 Corinthians 2:2

Oamenii discută multe subiecte. Probabil că românul neaoş excelează la discuţiile despre politică, vreme, fotbal…
Fotbalul şi politica sunt pentru „bărbaţi”. Aici trebuie să-ţi impui punctele de vedere cu orice preţ. Nu ai voie să dai nici un pas înapoi.
Discuţiile despre vreme sunt cele de „scăpare”, când nu mai ai nici un alt subiect comun, sau când nu vrei să rişti tensionarea atmosferei prin păreri contradictorii (un fel de corectitudine politică).
Mamele au şi ele un subiect inepuizabil: copiii lor.
„Vai dragă, să-l fi văzut pe puiul meu…”
Rar se ajunge la contradicţii aici, doar că e un pseudodialog. Fiecare mamă discută de puiul ei, care, nu-i aşa, e cel mai grozav.

Şi creştinii au subiecte specifice.  Citește în continuare

Adele sau Lady Gaga?


Premiile Grammy au fost acordate.
Am publicat şi câştigătorii la categoriile Gospel/Contemporary Christian.
Kirk Franklin, Laura Story şi Chris Tomlin erau şi favoriţii mei.
Dar privind la mainstream, nu mă pot abţine să nu îmi exprim satisfacţia pentru faptul că cineva poate câştiga făcând doar muzică bună.
Adele a câştigat la toate cele şase categorii la care a fost nominalizată.
Lady Gaga a plecat acasă fără nici un trofeu.
Cred că sunt perioade când oamenii obosesc de prea multe excentricităţi, atât în mesaj, cât şi în forma de exprimare.
Adele face muzică bună, cu mesaje calde, fără artificii.
Chiar dacă comparaţia pare deplasată, e o lecţie şi pentru oratorii creştini:
conţinutul e important, circul nu.


Între socializare şi izolare


Reţele de socializare spun ceva: oamenii doresc să interacţioneze mult. De aici rezultă şi numărul foarte mare de „prieteni“ pe care îi au majoritatea utilizatorilor acestor reţele.
Nu numai numărul prietenilor este un indiciu al acestei dorinţe, ci şi conţinutul materialelor expuse (gănduri, imagini, clipuri video…)
M-am întrebat adesea dacă dorinţa de socializare este motorul acestei goane după prieteni, dacă analizezi cantitatea şi mai ales conţinutul acestor materiale, unele destul de personale.
Cred că mai degrabă dorinţa de acceptare şi de semnificaţie sunt motoarele acestei frenezii.
Cu siguranţă că se poate ajunge şi la exhibiţionism în acest fel. (Dar asta e deja patologic.) Citește în continuare