Tag Archives: Editorial

Băspontescu


Am declarat că nu sunt nici afiliat nici aliniat politic, fără să susţin că cei care sunt ar face vreun rău.
Pur şi simplu nu mă regăsesc de mult în mesajul vreunei platforme politice.
Dar pot să spun că urmăresc întreaga dezbatere legată de demiterea preşedintelui cu interes.
E interesant modul în care sunt reflectate aceste desfăşurări pe blogurile pe care le urmăresc, bloguri ce sunt în lista mea de lecturi.
Ce va fi vom vedea după 29 iulie. Sper.
Cred că punctul cheie al acestui referendum este disputa legată de pragul de participare de 50%+1.
Dyo Bodiu este destul de reţinut în această perioadă, însă face o observaţie pertinentă în articolul său Așa, într-o doară … (2):
„Cȃt de corect este un demers consultativ – de pildǎ un referendum – ȋn care cea mai convenabilǎ variantǎ pentru personajul vizat (sǎ zicem un președinte suspendat) este ca susținǎtorii acestuia sǎ nu se prezinte la vot?”
Odată lămurită această chestiune dezbaterea ar fi putut să ia traseul normal.
Dar ca lucrurile să fie şi mai interesante, a mai intervenit o temă ascuţită: ce zic Bruxelles-ul, Berlinul sau Washingtonul.
Vindecătoru, căruia nu îi este frică de teme sensibile, aduce în discuţie acest aspect în articolul Acondroplazicii. (Acondroplazie)
Pe bloguri şi pe Facebook observ câteva poziţionări:
– unii nu se pronunţă, fie că au sau nu o anumită opinie
– unii sunt antidemitere
Aici sunt unii ce îl susţin pe dl. Traian Băsescu, iar alţii declară că nu îl susţin neapărat pe domnia sa, ci se opun demiterii de dragul democraţiei.
– unii sunt prodemitere
Nu cred că ar trebui să îi lăudăm pe unii şi să îi blamăm pe alţii. E dreptul fiecăruia de a avea o opinie şi de a decide să o exprime sau nu.
Ce pare oarecum ciudat este că dezbaterii îi lipsesc argumentele, ele fiind substituite de abordări emoţionale şi/sau de atacuri incorecte.
Dar ce e cel mai periculos pentru arealul evanghelic este că există pericolul deteriorării relaţiilor pentru mult prea puţin.
Să ne aducem aminte că cele trei mari blocuri implicate în această dispută au fost în toate combinaţiile politice posibile: PNL+PD(L), PSD+PDL, PNL+PSD, c-aşai în politică, ca să-l parafrazez pe Toma Caragiu.
Şi vom mai avea surprize în viitor.
Merită atunci să-ţi strici relaţiile cu oamenii cu care ai legături „de sânge” pentru nişte chestiuni politice?

Un semnal de alarmă trage şi Teofil Stanciu, în articolul său Culoarea politică a lui Dumnezeu, unde discută poziţia celor ce îşi susţin simpatiile politice cu argumente biblice.
„Am asistat – cu mirare, la început, și cu tot mai multă indignare, pe urmă – la demonstrații irefutabile că adevărul e de partea lui Băsescu, ba, nu, de partea lui Ponta și Antonescu. Am citit aberații de genul: orice om cu frică de Dumnezeu nu poate să voteze cu… (nici nu mai contează numele sau partidul).”

Şi închei cu un zâmbet. În eventualitatea în care dl. Băsescu ar fi demis la referendum, se vor organiza alegeri pentru un nou preşedinte.
Partidele ar trebui să propună doar candidaţi „escu”, ca să aibă vreo şansă de a fi aleşi. (Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, ?escu)
Sau poate că începe o nouă „dinastie”?

Nu mi-e ruşine că sunt român!


Nu mi-este ruşine că sunt român şi nu mi-a fost niciodată, nici măcar pe vremea lui Ceauşescu.

Această afirmaţie a mea nu se doreşte o replică la articolul lui Marius Cruceru, articol intitulat Hei, români, acum e cald şi rău, unde este “Piaţa Universităţii”?
(Domnia sa are dreptul de a-i fi ruşine de orice şi de oricine şi poate exprima orice opinie doreşte, mai ales pe blogul domniei sale.)
Nu mi-a fost ruşine că sunt român nici măcar în timpul mineriadelor, idee sugerată de Vindecătoru’ la comentariile la articolul menţionat. Citește în continuare

Isus Hristos – şi El răstignit


Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
1 Corinthians 2:2

Oamenii discută multe subiecte. Probabil că românul neaoş excelează la discuţiile despre politică, vreme, fotbal…
Fotbalul şi politica sunt pentru „bărbaţi”. Aici trebuie să-ţi impui punctele de vedere cu orice preţ. Nu ai voie să dai nici un pas înapoi.
Discuţiile despre vreme sunt cele de „scăpare”, când nu mai ai nici un alt subiect comun, sau când nu vrei să rişti tensionarea atmosferei prin păreri contradictorii (un fel de corectitudine politică).
Mamele au şi ele un subiect inepuizabil: copiii lor.
„Vai dragă, să-l fi văzut pe puiul meu…”
Rar se ajunge la contradicţii aici, doar că e un pseudodialog. Fiecare mamă discută de puiul ei, care, nu-i aşa, e cel mai grozav.

Şi creştinii au subiecte specifice.  Citește în continuare

Adele sau Lady Gaga?


Premiile Grammy au fost acordate.
Am publicat şi câştigătorii la categoriile Gospel/Contemporary Christian.
Kirk Franklin, Laura Story şi Chris Tomlin erau şi favoriţii mei.
Dar privind la mainstream, nu mă pot abţine să nu îmi exprim satisfacţia pentru faptul că cineva poate câştiga făcând doar muzică bună.
Adele a câştigat la toate cele şase categorii la care a fost nominalizată.
Lady Gaga a plecat acasă fără nici un trofeu.
Cred că sunt perioade când oamenii obosesc de prea multe excentricităţi, atât în mesaj, cât şi în forma de exprimare.
Adele face muzică bună, cu mesaje calde, fără artificii.
Chiar dacă comparaţia pare deplasată, e o lecţie şi pentru oratorii creştini:
conţinutul e important, circul nu.


Între socializare şi izolare


Reţele de socializare spun ceva: oamenii doresc să interacţioneze mult. De aici rezultă şi numărul foarte mare de „prieteni“ pe care îi au majoritatea utilizatorilor acestor reţele.
Nu numai numărul prietenilor este un indiciu al acestei dorinţe, ci şi conţinutul materialelor expuse (gănduri, imagini, clipuri video…)
M-am întrebat adesea dacă dorinţa de socializare este motorul acestei goane după prieteni, dacă analizezi cantitatea şi mai ales conţinutul acestor materiale, unele destul de personale.
Cred că mai degrabă dorinţa de acceptare şi de semnificaţie sunt motoarele acestei frenezii.
Cu siguranţă că se poate ajunge şi la exhibiţionism în acest fel. (Dar asta e deja patologic.) Citește în continuare

Dor de ţară


Anul acesta, de ziua naţională a României, nu sunt în ţară.
Cu toate acestea mi-am rezervat câteva clipe ca să mă gândesc ce reprezintă ţara aceasta pentru mine.
Ştii cel mai bine că iubeşti ţara aceasta când nu eşti acolo.
Atunci îţi dai seama ce înseamnă dorul de ţară.
La mulţi ani România, la mulţi ani românilor!
Dumnezeu să binecuvânteze ţara aceasta şi pe locuitorii ei, dar şi pe cei ce sunt în vreun fel legaţi de ea.

Când toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă…


Cuvinte populare: i-am zis, talk-show, blog, comentariu, chat, şuetă, taclale, taifas, vorbă, distracţie…

Cuvinte nepopulare: solitudine, tăcere, învăţabilitate, ascultare, meditaţie, concentrare…

Este fatalmente necesar ca şi creştinii să ia chipul societăţii contemporane?
Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale nu înseamnă deloc şi creşterea comunicării între indivizi.
De multe ori nu înseamnă decât sporirea numărului de cuvinte vorbite sau scrise şi a zgomotului (la propriu sau la figurat).

„Comunicarea” de tip talk-show: toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.
„Comunicarea” de tip şine de cale ferată: fiecare are discursul său, fără să fie interesat de convergenţa ideilor – monoloage paralele.
„Comunicarea” de tip bazar: fiecare vorbeşte despre ceva diferit
„Comunicarea” surzilor: fiecare vorbeşte, fără să fie capabil să audă.
„Comunicarea” aroganţilor: eu am intotdeauna dreptate.
Etc.

E de-al nostru!


Am auzit aceste cuvinte şi probabil că le-aţi auzit şi voi: e de-al nostru.
Neoprotestanţii, care au o istorie mai scurtă decât denominaţiunile creştine tradiţionale, simt mai tare nevoia de a-şi revendica şi afişa personalităţile. Şi nu e nimic rău cu asta.
Iată, baptiştii au unul de-al lor de calibru greu: Charles Haddon Spurgeon.
Predicatorii îl citează ca pe o autoritate, pe drept cuvânt.
Prolificitatea sa şi conţintul predicilor sale sunt uimitoare.
Enoriaşii baptişti sunt încântaţi că cel mai vestit predicator a fost de-al lor.
Nu ştiu care ar fi reacţia lor dacă ar şti că lui Spurgeon îi plăcea să fumeze câte un trabuc.
Dar cred că ar fi de-a dreptul oripilaţi dacă ar afla că Spurgeon spunea că face lucrul acesta spre slava lui Dumnezeu: Citește în continuare

Când moare un blogger


Ce se întâmplă când moare un blogger?
Ce se alege de blogul său?
Ce lasă el în urmă?
Mi-au trecut aceste idei prin minte (şi inimă) de mai multă vreme.
Ionatan Piroşca a scris ultima dată în Jurnalul scrierii iubirii în 9 Ianuarie 2010 şi ceva mai târziu a plecat la Balul iubirii.
Citând cuvintele sale, „eu n-oi seca, chiar dacă am să mor” (Al Tău Bal), pot spune că ele se aplică şi conţinutului blogului său.
A.Dama, într-un mod original, aduce în discuţie aceeaşi problemă: „Doamne, vrei să-Ți faci reclamă pe blogul meu?”
În 24 Septembrie a plecat, pe drumul fără întoarcere, Sara Frankl, ce scria Gitzen Girl.
Iată cum se caracteriza ea:
„I’m just a girl who used to write for a magazine to make a living, and now writes a blog to make a life.
Extremely blessed, well-loved and choosing joy while learning that homebound doesn’t limit your life, just your location.
I hope you find something on here that makes you smile or makes you think.
Or both.”
Blogul ei nu a fost locul unde şi-a plâns de milă, ci locul în care a mângâiat pe alţii.
Şi asta rămâne. Citește în continuare

Nici să-ţi pleci capul nu mai ai voie?


Corectitudinea politică, această plagă americană, cu rădăcini vest-europene, duce la situaţii absurde.
Iată un exemplu:
Taking extra precautions for Wednesday’s See You At The Pole day prayer, school officials in Sumner County, Tenn., forbade teachers and administrators from bowing their heads to pray while students were watching.
The Christian Post
Asta chiar că e prea de tot! Nici să-ţi pleci capul nu mai ai voie?

O asemenea ştire îmi creşte aprecierea faţă de ţara mea.
Deocamdată România e un paradis prin comparaţie cu ţara tuturor posibilităţilor, în acest sens.
Cine ştie câtă vreme?!